Din casă
Săptămâna trecută verişoara mea preferată m-a luat la concert la Kylie, să fiu “drink provider” (aşa scria pe tricourile noastre).
Îmi aduc aminte că m-am uitat o dată la ceas, era şase, apoi peste cinci minute se făcuse opt jumate. Noaptea am visat cum striga lumea la mine MINERALĂ, LIGHT, RED BULL, MIRINDA!
A fost greu dar, cum eram acolo doi rânjiţi de neam, nici n-am pierdut ocazia să ne distrăm şi să vedem un concert mişto (asta am recunoscut mai mult în gând).
Verişoara mea preferată e gagica pe care o ţin aici de gât. Un prieten a zis odată despre ea că este “Cezar în varianta feminină”. Noi încă ne întrebăm dacă o fi de bine sau de rău.
Tot sâmbătă seara, vară-mea mi-a povestit ceva incredibil despre mine. Rămân dator cu o poveste.










m-ai innebunit tu pe mine cu atatea amice
sa ne lamurim.
am terminat facultatea de comunicare si liceul la filologie, deci doua scoli de fete.
de unde si atatea amice in viata mea, nu ca as fi io vreun fante de rahova.
ti-am promis ca te citesc , in ciuda lipsei de pregatire scolara , formandu-mi masa musculara prin ridicarea butoiului cu bere, avandu-te ca partener de maner sunt onorata sa iti rasfoiesc pagina.
) si la pagina mea pe care o poti diseca aici : http://moonra.ecosapiens.ro/
esti invitatul meu la un ceai pe care ti-l faci singur
un ceai e bun oricand… chiar daca ti-l faci singur