Satanism leninism

Acum vreo zece ani, în eternitatea orăşelului meu natal a fost comisă o crimă.

 

Puteţi să vă daţi seama ce vâlvă face o crimă într-un oraş ascuns pe după sălcii pe malul Dunării. Singura dată când s-a întâmplat ca oraşul să mai fie băgat în seamă fusese când un şofer a dat cu maşina peste un copil pe trecerea de pietoni. Atunci a apărut şi Virgil Vochină cu reflecţiile lui rutiere ca să filmeze accidentul de la Orizont (adică de la mine din cartier).  Pe urmă toţi vecinii vorbeau că o dată vin ăia de la TVR să filmeze şi tot blocurile alea neterminate de la colţ le arată.

 

Accidentul a avut loc pe singura stradă principală din oraş: strada Bucureşti. Cred că i-au spus aşa ca să ştii, când termini liceul, unde să fugi drept şi să nu te mai întorci.

 

Ei bine, în oraşul ăsta a fost comisă o crimă. Cum despre victimă se ştia că e un băiat care mergea pe la barul “Freedom”, singurul bar rock din oraş, liderii de opinie ai provinciei au dedus cu vigilenţă că e vorba de o crimă comisă de cercurile sataniste din oraş.

 

După ce au eliminat fir după fir, poliţiştii au ajuns să caute satanişti pe culoarele şcolii 6. Fetele de-aici şi-o trăgeau cu toţi colegii fiindcă, ziceau ele, oricum vine anul 2000 şi o să murim cu toţii, de ce să nu murim fericite? În băieţi puteai să pui bază. Ei terminau cu succes gimnaziul, în maxim şase ani.

 

 

Fiindcă n-aveau altă disctracţie decât să arunce cu pietre-n baltă, câţiva băieţi de clasa a opta din şcoala 6 au tras deoparte doi  poliţişti şi au început să le ofere informaţii preţioase despre periculoasele grupuri sataniste. L-au arătat cu degetul pe Adi, un coleg al lor mai pletos, şi au început să facă dezvăluirile:

 

-       Îl vedeţi pe-ăla? El e satanist! Nu face nimic toată ziua, stă şi zdrăngăne o chitară.

 

Îşi pun palma la gură şi-i şoptesc la ureche:

 

-       Are porecla Racla! E satanist, clar!

 

După ce au adunat informaţii cât pentru trei dosare penale, vigilenţii s-au dus imediat acasă la Adi să stea de vorbă cu părinţii lui. 

 

Când a auzit despre ce-i vorba, mama lui, un pic mai deşteaptă decât o fată din şcoala 6, le-a zis poliţiştilor:

 

-       Bănuiam eu ceva de mult! Umblă cu toţi lăieţii ăia de la Freedom. În casă nu ne mai înţelegem cu el.

-       Dacă spuneţi că aveţi anumite bănuieli, puteţi să ne lăsaţi să-i percheziţionăm camera?

-       Da, sigur, intraţi!

 

Adi chitaristul îşi decorase camera în negru. Când intrai, pereţii arătau de parcă aveau păr de păianjen pe ei. Poliţiştii s-au speriat şi n-au mai vrut să intre, dar mama lui Adi era mai hotărâtă ca ei. A intrat singură şi a-nceput să-i cotrobăie prin lucruri.

-       I-am găsit casetele. Ia uite cum arată! Numai scheleţi urâţi, bărbaţi despuiaţi. Doamne fereşte, ce destrăbălaţi!

 

Încurajaţi de mamă, poliţiştii au intrat şi ei în cameră şi au început să caute probe.

-       I-am găsit agenda de telefon. Să vedem ce prieteni are. Azazel, Bucă, Cioclu, Dracu, Natas, Panda, Satan, Tarantulă… numai de-ăştia.

-       A, ce v-am zis?! E clar!

 

Sună la uşă. În casă intră Adi, slab şi timid, cu faţa ascunsă sub plete. Maică-sa îl trage de mână şi îl aduce în faţa poliţiştilor.

 

-       Gata, ai terminat-o cu rockerii!! Eu m-am edificat cu tine!

 

Îi ia punga cu casete şi o aruncă la gunoi.

 

-       Mamă!…

-       Nici o mamă, stai să apară tac-tu de la muncă, să vezi ce pumni în cap îţi iei.

 

La uşă apare şi taică-su.

 

-       Ce-aţi păţit, mă?

-       A venit de la poliţie după el, că e satanist! Io când îţi spuneam…

-       Da’ de unde ştii tu că sunt satanist?

-       Hai poate vă dau cap în cap pe-amândoi!

 

Poliţia Română intervine.

 

-       Sunteţi om în toată firea, controlaţi-vă. Nu puteţi să nu vă agresionaţi soţia nici cu noi de faţă? Pe băiat o să-l luăm cu noi la secţie. Vom continua ancheta şi el trebuie să dea nişte declaraţii.

-       Luaţi-l, scoateţi tot de la el!

 

Aşa a ajuns Adi să dea cu subsemnatul pe la poliţie. L-au chemat de vreo trei ori la secţie şi până la urmă l-au lăsat în pace. Şi-au dat seama că n-au ce să afle de la un puşti slăbănog de cinşpe ani care devenea periculos, în cel mai rău caz, când punea mâna pe chitară. Muzica era pasiunea vieţii lui, dar nu a-nvăţat niciodată notele muzicale.

 

 

Pe “Azazel” îl chema Nicu şi i se spunea aşa pentru că aflase numele ăsta din singura carte pe care o citise în viaţa lui. “Cioclu” era un băiat cu nasu’ strâmb care apăruse într-o zi la Freedom cu nişte pantofi de cioclu. Lui Natas îi plăcea să i se spună aşa pur şi simplu pentru că era idiot.

 

 

Acum Adi a intrat într-o formaţie cu care face turnee prin Europa. Câştigă bani mulţi din pasiunea lui şi a reuşit să fugă definitiv din oraşul locuit de oameni care ştiu doar să vorbească alţi oameni.

 

 

 

~ by scribalau on May 3, 2008.