L-am văzut pe Iliescu săptămâna asta şi e cea mai interesantă conferinţă la care am participat în viaţa mea.

Am rămas pur şi simplu fascinat de modul în care un om poate să vorbească timp de trei ore fără să spună absolut nimic şi fără să răspundă punctual la nici o întrebare.

Iliescu nu este un simplu nea Nelu anchetat de Parchet la bătrâneţe. El este un virus perfid care a reuşit să infesteze şi minţile celor mai tineri; vezi gestul înduioşător când cineva s-a dus şi l-a ajutat să îşi pună apă în pahar sau şuşotelile sfioase “fii mai delicat, dragă!”, doar vorbeşti cu un om acuzat de genocid.

Nu îl dispreţuiesc atât pe Iliescu cât pot să dispreţuiesc defecte ale celor de-o seamă cu mine pe care mă aşteptam să le mai văd doar la generaţia părinţilor mei.

Admir, în schimb, personajul Iliescu. Ilf şi Petrov s-ar fi bucurat foarte mult să îl aibă ca sursă de inspiraţie. Mărturisesc că, timp de trei ore, am stat cu ochii zgâiţi la el ca la urs.

O să îl urmăresc şi în continuare de câte ori o să-l prind. Sper să reuşesc şi eu să înţeleg ceva din această adevărată gaură neagră a limbajului viu, creativ.

Pentru mine, întâlnirea a fost, cum ar spune Iliescu, utilă şi necesară, ba chiar benefică.

Vă pup şi vă sărut,

ancorat în sinergia faptelor, pentru eludarea meandrelor concretului

Cezar